Stii ce poate păți pisica ta dacă o hrănești cu carne crudă?

Timp necesar lecturii: 3 minute

Oricine a încercat să se documenteze despre care ar fi dieta cea mai bună pentru pisica lui, cu siguranță a dat peste discuții pe forumuri la fel de aprinse precum cele despre vaccinarea copiilor.

Dar dacă îți hrănești pisica cu carne crudă, deoarece crezi că „este mai natural” și că „pisicile sălbatice doar asta mănâncă”, se pare că știința ar putea să nu fie de partea ta.

Cercetătorii din Olanda au analizat o serie de produse dietetice pe bază de carne crudă și au ajuns la concluzia că riscurile de contaminare a pisicii sunt foarte mari, chiar dacă stăpânii de pisici pot jură că o astfel de dietă este mult mai sănătoasă.

Cercetătorii au susținut că beneficiile pentru sănătate atribuite alimentației pe bază de carne crudă sunt în mare parte false și niciun studiu nu a avut rezultate care să vină în sprijinul acestor declarații.

Pentru acest studiu, echipa de cercetători a căutat patru tipuri de bacterii și două tipuri de paraziți în 35 de produse alimentare pentru animale de companie pe bază de carne crudă disponibile în Olanda.

Ceea ce au găsit a fost un adevărat batalion de agenți patogeni care pot prezenta riscuri nu doar pentru animalele de companie, ci și pentru oameni și animale care trăiesc la fermă.

Cincisprezece produse conțineau specii de Listeria, opt produse aveau E-Coli și șapte produse conțineau cel puțin o specie Salmonela.

Pentru a face lucrurile și mai interesante, opt produse conțineau un tip de parazit Sarcocystis, iar două aveau Toxoplasmă gondii un parazit care are un impact major mai ales asupra creierului pisicii, și se poate transmite și omului.

Echipa subliniază că mărimea relativ mică a eșantionului nu permite calcularea riscurilor precise pe care vi le asumați în cazul în care îi cumpărați produse pe bază de carne crudă pisicii voastre.

Dar din concluziile lor este clar că o mulțime de mâncăruri care conțin carne crudă ar putea veni măcar cu un agent patogen.

Cercetătorii concluzionează că hrănirea folosind mâncare pe bază de carne crudă proaspătă, neînghețată pentru pisici nu poate cauza doar infecții și boli pisicii tale, ci prezintă și un risc pentru sănătatea publică și pentru alte animale prin infectarea mediului înconjurător cu agenți patogeni.

Lucrurile arată probabil mai bine dacă achiziționați carne destinată consumului uman, deoarece cerințele de igienă pentru producție sunt, de obicei, mai stricte decât cele pentru carnea crudă folosită în mâncarea destinată pisicilor.

De asemenea, un alt risc în cazul în care hrăniți pisica cu carne crudă, e posibil că această mâncare să conțină conservanți care să nu fie chiar de cea mai buna calitate, astfel pot ajunge să fie toxici.

Și într-adevăr nu par să existe dovezi care să arate că e mai bine să hrăniți pisica folosind carne crudă, în schimb există mai multe studii care dovedesc contrariul.

Studii anterioare au arătat deja riscurile asociate cu alimentația pe bază de carne crudă la pisici și câini, inclusiv riscul de a dezvoltă hipertiroidie la câini, echilibru nutrițional inadecvat și contaminarea cu paraziți și agenți patogeni.

Așadar, este recomandat să cumpărați conserve gata preparate direct din magazine autorizate, în locul procurării de carne „proaspătă” de la magazine suspecte.

Chiar dacă vi se pare că mirosul conservelor nu este chiar cel mai bun, cu siguranță această hrană este mai sigură pentru pisica ta.

DACĂ V-A PLĂCUT ARTICOLUL, VĂ RUGĂM SĂ NE DAȚI UN LIKE ȘI UN SHARE, PENTRU A AJUNGE ȘI LA ALȚII!