Știați că puii de pisică…

Timp necesar lecturii: 3 minute

Pisicile sunt creaturi unice pe care am învățat să le iubim.

Deoarece sunt atât de fascinante, nu este surprinzător faptul că există multe lucruri despre felinele noastre domestice pe care unii ar putea să nu le cunoască.

Am pregătit o listă cu informații despre pisici și pisoi pe care probabil încă nu le știți!

#1 – Puii de pisică au 26 dinți

La pisici, dinții cad la vârsta de trei până la cinci luni, fiind inlocuiti de altii noi.

În primul rând, cresc incisivii (cei mai importanți), mai târziu apar caninii, apoi molarii și premolarii.

La vârsta de șase luni, ambele rânduri de dinți ar trebui sa fi iesit pisoiului vostru.

Și după alte 3 luni, 2 rânduri de dinți permanenți ar trebui să fie complet formați. Dacă ați adus animale de companie, dar nu ați văzut cum scapă de dinții de copil, atunci asta înseamnă că i-au înghitit.

Pisicilor le cresc 26 de dinți de lapte, iar atunci când sunt înlocuiți de cei permanenti, acestia din urma vor numara 30.

#2 – Toate pisicile sunt născute cu ochii albaștri

Pana la varsta de 6-7 saptamani, toti pisoii au ochii albastri.

Abia apoi culoarea acestora incepe sa se schimbe, iar la varsta de 4 luni putem observa culoarea finala a ochilor pisoilor.

Irisul, partea colorata a ochilor, contine melanocite. In momentul maturizarii ochilor, aceste melanocite incep sa produca melanina, pigment care ii ofera ochiului culoarea matura.

Culoarea finala a ochilor este data de numarul de melanocite care exista si cantitatea de melanina pe care o produc.

#3 – Mustățile pisicilor sunt la fel de lungi precum lățimea corpului

#4 –Pot încăpea în orice spațiu în care le încape capul

#5 – Pot fi dreptace sau stângace

La fel ca oamenii, si pisicile pot fi stangace sau dreptace. Un studiu, publicat in Animal Behaviour, confirma o cercetare anterioara care arata ca si felinele pot exprima o preferinta pentru labuta stanga sau pentru cea dreapta.

Mai mult, se pare ca aceasta inclinatie de a folosi mai mult una dintre labute tine cont si de gen.

Cercetarea arata ca masculii prefera stanga, in timp ce femelele prefera partea dreapta.

Pornind de la studii anterioare, cercetatori de la Universitatea Queen din Belfast au analizat comportamentul spontan si fortat al pisicilor. Este primul caz cunoscut in care oamenii de stiinta au explorat miscarea spontana a membrelor si au demonstrat ca aceasta este conforma miscarii fortate a membrelor.

Studiul s-a bazat pe analizarea a 44 de pisici: 24 masculi si 20 femele. In prima parte a studiului, felinele au fost monitorizate timp de trei luni si au fost colectate informatii cu privire la activitatea lor zilnica.

Proprietarii au fost rugati sa fie atenti la preferintele pisicilor atunci cand vine vorba de a pasi peste anumite obstacole sau a urca scarile.

Totodata, s-a tinut cont si de pozitia in care felinele dorm. In total, au fost inregistrate intre 15 si 20 de actiuni care implica miscari ale membrelor pentru fiecare pisica in parte, in fiecare luna.

Majoritatea pisicilor au demonstrat o preferinta in ceea ce priveste folosirea labutei drepte sau a labutei stangi.

Foarte putine dintre acestea au dezvaluit o preferinta semnificativa in timpul somnului.

Rezultatele acestui studiu ar putea ajuta proprietarii animalelor sa monitorizeze sanatatea acestora.


DACĂ V-A PLĂCUT ARTICOLUL, VĂ RUGĂM SĂ NE DAȚI UN LIKE ȘI UN SHARE, PENTRU A AJUNGE ȘI LA ALȚII!

MEEOWNICA VĂ SALUTĂ!